HOROSCOP 2 0 1 7 : PESTI
Călătoriile pe care ţi le doreşti sau care îţi sunt necesare în 2017 ar putea întâmpina dificultăţi, cel mai probabil de natură financiară. Ideal ar fi să nu te împrumuţi, ci să îţi chibzuieşti mai bine cheltuielile.
Dacă eşti student departe de locurile natale, va trebui să înveţi să îţi drămuieşti mai bine banii primiţi de-acasă, pentru că cei care te susţin ţi-ar putea reproşa că cheltuieşi prea mult şi ar putea chiar să îţi reducă subvenţiile.
De asemenea, în 2017 ar fi bine să fii atent la costurile pe care le presupune participarea ta în diverse grupuri. Aspectul tensionat dintre Pluton, situat în casa a XI-a Peştilor (casa prietenilor şi a grupurilor sociale, dar şi a speranţelor de viitor) şi Jupiter, situat în casa veniturilor suplimentare şi a împrumuturilor Peştilor, sugerează că ar fi bine să îţi ajustezi proiectele pe termen lung în funcţie de posibilităţile financiare reale. Relaţiile cu prietenii şi/sau cu anumite grupuri socio-profesionale tind să fie tensionate în 2017 dar, dacă îţi revizuieşti predispoziţia de a fi dogmatic, de a-ţi impune punctele de vedere sau ideile pe care ceilalţi le văd ca fiind utopice, atmosfera se schimbă radical.
Evită încercările de a manipula şi ai grijă să nu cazi pradă vreunei escrocherii! Se poate ca o problemă de sănătate să iasă la lumină în 2017 şi, deşi nu pare cine ştie ce, indicat ar fi să nu o ignori, ci să faci tot ceea ce îţi stă în putinţă pentru a clarifica simptomele şi diagnosticul.